Acum două luni și ceva
(în weekendul 9-11 noiembrie, 2011), am făcut un nou experiment cu mine. Era
ceva pe care vroiam mai demult să îl testez, să văd ce efecte va avea asupra
mea, fizic și psihic, și în acel weekend s-a ivit și oportunitatea: ai mei
plecau de acasă pentru câteva zile. Despre ce experiment vorbesc? Despre postul
negru.
Într-un context legat de
suplimente de nutriție, auzisem pe cineva povestind cum o femeie se vindecase
de guta cu ajutorul
unui post negru de 40 de zile. Asta m-a pus pe gânduri, și mi-am dat seama că
noi avem stocate în organism deșeuri pe care poate doar când murim, scăpăm de
ele. Și mi-a dat un impuls să țin și eu un post negru, nu de 40 de zile e
adevărat, ci de 3 zile și 3 nopți.
Ce înseamnă asta, în mod
concret? Că nu mănânci nimic, nici solid, nici lichid, ci doar bei apă. Cât mai
multă. Ce se întâmplă este că organismul
începe să consume din rezervele sale. Și cum totul are loc prin intermediul
sângelui, este foarte important ca acesta să fie ajutat să circule, cu tot cu
gunoaiele care trebuiesc eliminate.
Cum a fost pentru mine,
această experiență?
Dificilă, recunosc.
În primul rând, dacă nu
ai o hotărâre fermă în acest sens, e dificil să reziști senzației de foame. Mai
ales seara, când trebuie să te culci, dar totuși ai stomacul gol. De exemplu,
știu că până să țin acest post, mi se întâmpla destul de des să mi se facă
foame seara, după 9-10, și deși o parte din mine îmi spunea că nu e tocmai
sănătos să mănânc la ora aia, foamea învingea de cele mai multe ori. Ca o
paranteză, am fost surprins să descopăr faptul că poți dormi și cu stomacul
gol, uneori chiar mai bine.
În al doilea rând,
datorită faptului că nu mănânci nimic, practic toată rutina obișnuită îți e
dată peste cap, pentru că nu poți să muncești la capacitate maximă, deși ai mai
mult timp la dispoziție (ironic, nu?). De fapt, e foarte posibil să nu fii în
stare să faci ceva în societate, zilele alea, pentru că practic ești la
tratament. Corpul intră, în special din a doua zi, pe modulul ”curăță și
repară”, și asta se simte în tot corpul. La mine au fost amețeli, senzația de
greutate în corp, în mișcare, dureri de cap (au dispărut abia în a treia zi),
senzația de lipsă de tonus în mușchi....
În al treilea rând,
atunci când mintea nu are de ce să se agațe, îți apar fricile și durerile pe
care le ai stocate în tine, în celulele tale. Eu îmi amintesc că am simțit o
tristețe și o senzație de abandon, acea senzație pe care o ai când ești mic, ai
dat de belea, și nu știi ce să faci. Așa că îți vine să plângi...
Ce nu mi-a plăcut pe
parcursul acestui experiment a fost că nu puteam să fac aproape nimic cu
ceilalți, pentru că aveam un nivel de energie scăzut și efectiv am simțit că nu
era indicat. Practic, e ca un soi de paralizie. Dacă nu aș fi avut experiența
meditației în spate, cred că mă urcam pe pereți, la propriu.
Ce mi-a plăcut a fost
senzația de ușurare și de ușurime pe care am început să le simt în a treia zi
(duminică) de post. A, și bineînțeles, plăcerea pe care am simțit-o când am
luat prima masă, luni dimineață. Cred că a fost cea mai gustoasă mâncare din
viața mea! A fost ceva orgasmic, pe bune.
Vreau să mai spun ceva,
legat de senzațiile din corp, de dinainte, din timpul și după acest post.
În dimineața primei
zile, ca de altfel în atâtea alte dimineți, m-am trezit cu nasul înfundat. Ei,
după primele ore și pe parcursul celor 3 zile, nu știu dacă mi-am suflat nasul
de 3 ori. Parcă răceala mea dispăruse complet. Apoi, în dimineața celei de-a
patra zile (luni), m-am trezit pe la 4 dimineața, nerăbdător să pap ceva. Era
și ceva mental acum, pentru că organismul începuse să se obișnuiască și cu
starea aceasta fără hrană solidă. Ei, vreau să spun că după ce am mâncat o
simplă banană, la vreo 3-4 minute, a început să îmi curgă nasul de parcă eram
la polul nord. Explicația mea e că am coborât vibrația de fapt, cu acel lucru.
Am început să redevin materie.
A, și încă ceva, care
merită spus, tot legat de acea banană. :) Vreau să spun că după ce am păpat-o, mi-a venit să râd
așa din senin. Nu-i așa că-i ciudat?
Una peste alta, recomand
oricui o experiență de acest gen, pentru că este o întâlnire cu tine însuți, cu
limitele tale, și te apropie cumva mai mult de partea energetică din tine,
devii mai mult energie și mai puțin materie. Și este preferabil să limitați la
maxim interacțiunile cu ceilalți, pentru a păstra puritatea experienței.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu