Despre post si purificare….

Acum două luni și ceva (în weekendul 9-11 noiembrie, 2011), am făcut un nou experiment cu mine. Era ceva pe care vroiam mai demult să îl testez, să văd ce efecte va avea asupra mea, fizic și psihic, și în acel weekend s-a ivit și oportunitatea: ai mei plecau de acasă pentru câteva zile. Despre ce experiment vorbesc? Despre postul negru.

Într-un context legat de suplimente de nutriție, auzisem pe cineva povestind cum o femeie se vindecase de guta cu ajutorul unui post negru de 40 de zile. Asta m-a pus pe gânduri, și mi-am dat seama că noi avem stocate în organism deșeuri pe care poate doar când murim, scăpăm de ele. Și mi-a dat un impuls să țin și eu un post negru, nu de 40 de zile e adevărat, ci de 3 zile și 3 nopți.

Ce înseamnă asta, în mod concret? Că nu mănânci nimic, nici solid, nici lichid, ci doar bei apă. Cât mai multă.  Ce se întâmplă este că organismul începe să consume din rezervele sale. Și cum totul are loc prin intermediul sângelui, este foarte important ca acesta să fie ajutat să circule, cu tot cu gunoaiele care trebuiesc eliminate.

Cum a fost pentru mine, această experiență?

Dificilă, recunosc.

În primul rând, dacă nu ai o hotărâre fermă în acest sens, e dificil să reziști senzației de foame. Mai ales seara, când trebuie să te culci, dar totuși ai stomacul gol. De exemplu, știu că până să țin acest post, mi se întâmpla destul de des să mi se facă foame seara, după 9-10, și deși o parte din mine îmi spunea că nu e tocmai sănătos să mănânc la ora aia, foamea învingea de cele mai multe ori. Ca o paranteză, am fost surprins să descopăr faptul că poți dormi și cu stomacul gol, uneori chiar mai bine.

În al doilea rând, datorită faptului că nu mănânci nimic, practic toată rutina obișnuită îți e dată peste cap, pentru că nu poți să muncești la capacitate maximă, deși ai mai mult timp la dispoziție (ironic, nu?). De fapt, e foarte posibil să nu fii în stare să faci ceva în societate, zilele alea, pentru că practic ești la tratament. Corpul intră, în special din a doua zi, pe modulul ”curăță și repară”, și asta se simte în tot corpul. La mine au fost amețeli, senzația de greutate în corp, în mișcare, dureri de cap (au dispărut abia în a treia zi), senzația de lipsă de tonus în mușchi....

În al treilea rând, atunci când mintea nu are de ce să se agațe, îți apar fricile și durerile pe care le ai stocate în tine, în celulele tale. Eu îmi amintesc că am simțit o tristețe și o senzație de abandon, acea senzație pe care o ai când ești mic, ai dat de belea, și nu știi ce să faci. Așa că îți vine să plângi...

Ce nu mi-a plăcut pe parcursul acestui experiment a fost că nu puteam să fac aproape nimic cu ceilalți, pentru că aveam un nivel de energie scăzut și efectiv am simțit că nu era indicat. Practic, e ca un soi de paralizie. Dacă nu aș fi avut experiența meditației în spate, cred că mă urcam pe pereți, la propriu.

Ce mi-a plăcut a fost senzația de ușurare și de ușurime pe care am început să le simt în a treia zi (duminică) de post. A, și bineînțeles, plăcerea pe care am simțit-o când am luat prima masă, luni dimineață. Cred că a fost cea mai gustoasă mâncare din viața mea! A fost ceva orgasmic, pe bune.

Vreau să mai spun ceva, legat de senzațiile din corp, de dinainte, din timpul și după acest post.

În dimineața primei zile, ca de altfel în atâtea alte dimineți, m-am trezit cu nasul înfundat. Ei, după primele ore și pe parcursul celor 3 zile, nu știu dacă mi-am suflat nasul de 3 ori. Parcă răceala mea dispăruse complet. Apoi, în dimineața celei de-a patra zile (luni), m-am trezit pe la 4 dimineața, nerăbdător să pap ceva. Era și ceva mental acum, pentru că organismul începuse să se obișnuiască și cu starea aceasta fără hrană solidă. Ei, vreau să spun că după ce am mâncat o simplă banană, la vreo 3-4 minute, a început să îmi curgă nasul de parcă eram la polul nord. Explicația mea e că am coborât vibrația de fapt, cu acel lucru. Am început să redevin materie.

A, și încă ceva, care merită spus, tot legat de acea banană. :) Vreau să spun că după ce am păpat-o, mi-a venit să râd așa din senin. Nu-i așa că-i ciudat?

Una peste alta, recomand oricui o experiență de acest gen, pentru că este o întâlnire cu tine însuți, cu limitele tale, și te apropie cumva mai mult de partea energetică din tine, devii mai mult energie și mai puțin materie. Și este preferabil să limitați la maxim interacțiunile cu ceilalți, pentru a păstra puritatea experienței.

Despre moarte si despartire...

De curând am decis sa închei o relație cu o fată, pentru că am simțit că nu pot să fiu total implicat în ea. De fapt, poate e mult spus relație, pentru că nu am făcut sex sau ceva, dar a existat o anumită conexiune energetică între noi. 

Ce mi se pare ciudat este că după ce am vorbit cu ea și am încheiat socotelile, cum se zice, am simțit o tristețe în mine, care uneori se transforma într-o senzație de arsură în stomac. Nu eram îndragostit de ea, însă mă atrăgea fizic și era o prezență plăcută.

Am început să îmi aduc aminte de episoade similare din viața mea, când dintr-un motiv sau altul m-am despărțit de cineva  și când am simțit la fel, acea senzație de tristețe, a copilului abandonat din mine. Îmi aduc aminte, de exemplu, când eram adolescent și eram îndrăgostit de o fată, colegă de clasă (clasic, nu?), cât de greu mi-a fost atunci când am plecat în vacanța de primăvară și știam că nu o voi mai vedea deloc timp de două săptămâni. Atunci, am simțit efectiv că o să mor dacă nu o văd în acest timp. Și cum m-am rugat eu la Doamne, Doamne, să o aducă la școală, la orele de pregătire pe care le făceam pentru admiterea la liceu. N-am să uit niciodată că acea rugăciune mi-a fost ascultată, deși mintea mea nu credea absolut deloc în asta. Pentru că ea, Cathy, nu punea mare preț pe școală și era o rebelă înnăscută. Însă atunci a venit. Ce a făcut-o să vină, nici în ziua de azi nu știu....

Revenind însă la zilele noastre, la ”relația” de care vorbeam, ce cred că se întâmplă este următorul lucru: atunci când interacționăm energetic cu cineva (vorbesc acum de oameni, dar principiul se aplică și în alte situații),  cele două energii se amestecă, cam ca într-o mâncare. De aceea, atunci când se întrerupe contactul, legătura cu persoana respectivă, simțim practic lipsa energiei celuilalt din propriul nostru sistem. Și cu cât interacțiunea și legătura e mai profundă, cu atât despărțirea, dacă are loc, e mai dureroasă. De aceea, atunci când moare cineva drag de exemplu, care a fost prezent în viața noastră, simțim că efectiv a murit și o parte din noi. Iar perioada de ”convalescență”, de recuperare, este una în care trebuie să umplem acel gol energetic.

Desigur, ideal este să umplem golul cât mai repede, și să nu ne agățăm în nici un fel de forma celui sau celei care ne-a facilitat accesul la energia respectivă. În felul acesta, vom găsi hrana energetică necesară mult mai repede și mai ușor.

Și mai cred că e posibil să ai o relație cu cineva, indiferent dacă e bărbat sau femeie, fără să simți acel gol energetic de care vorbeam în cazul un ei eventuale separări.  De exemplu, relația pe care o am eu cu Osho, chiar dacă nu am trăit alături de el cât a fost în corp pe acest Pământ, îndrăznesc să spun că e de acest tip. Pentru că sunt momente când uit de el, ca să zic așa, și totuși nu îi duc dorul. Simt că am primit atât de mult de la el și totuși nu sunt atașat de el. De aceea, nici nu mă deranjează dacă cineva îl jignește sau spune lucruri urâte despre el (deși mă întristează într-o anumită măsură), pentru că știu ce am simțit eu prin el, iar asta nu îmi poate lua nimeni.

Însă până când o sa ajung să relaționez în același mod și cu ceilalți oameni din viața mea, mai am de mers pe cale...