Inocența copilăriei...

Azi la o serbare de sfârșit de an, la grădiniță, un băiețel, unicul de pe scenă, având în spate 14 fetițe drăgălașe, în timp ce își spunea poezia, cu microfonul într-o mână, cu cealaltă mână ce credeți că făcea? Se scărpina la....o-oo..:)
Haios, dar totuși, explicabil, având în vedere densitatea feminină din peisaj....

PS. În paralel, la un rând în fața mea, un băiețel ce ziceți că făcea cu niște fetițe blonde și drăguțe? Le pupa din 2 în 2 minute. Uneori și pe gură! Mi-am zis în sinea mea, ”Puștiulică ăsta clar are să-mi transmită un mesaj DOAR pentru mine.”
Nu vă imaginați că fetele stăteau să fie pupate. Dar ce le mai plăcea...:D

Sursa foto: http://libbiewicket.com

Frumusețea ca închinare...

Poezia este rugăciunea mea.
Recunoștința mea făcută vizibilă.
Calea mea de a spune, ”Mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat să trăiesc atâta frumusețe în viața asta.”

Sursa foto: imgbuddy.com