Interviu cu un sannyasin Osho în România

Un interviu video foarte interesant cu un sannyasin Osho care a vizitat România de curând, și a fost intervievat de cei de la Osho Joy (www.oshojoy.ro), despre meditație, sufi, ce înseamnă să susții un workshop, și alte subiecte conexe cu subiectul ”Osho”.

Sannyasinul cu pricina, Devo Minas, este grec la origine, și a ținut și la noi câteva workshopuri.  Interviul merită văzut, pentru că arată cum este un om care a fost atins de energia și iubirea acestui Maestru nonconformist.

Iată cum vede Devo particularitățile lui Osho, dacă pot spune așa:

”Este un Maestru Tantric, Osho. Să te accepţi pe tine, să te iubeşti pe tine şi apoi să mergi mai adânc. Şi  iubind corpul, aşa se explică toate poveştile astea în care este numit ”guru al sexului”. El iubeşte corpul şi spune: ”Ai corpul, trebuie să-l trăieşti.” Iar sexul este prima energie, şi apoi mergi mai departe de ea, dar nu o poţi neglija, nu o poţi pune deoparte sau amâna sau suprima. Şi  o altă calitate importantă a lui Osho, dacă pot să mai spun încă două, este a fi mereu, a pune accentul pe aici şi acum. Este magic, e atât de simplu, dar aici şi acum este un întreg mister. Şi al treilea lucru, dacă pot să spun, este a fi total. Şi atunci nu mai ai nevoie de nimic altceva.”

Linkul cu interviul: aici.
Pentru a activa subtitrarea, dați click pe ”CC”, apoi bifați ”română”.

Lacrimile recunoștinței…

Tocmai m-am întors de la un workshop de meditație de weekend, și vreau să punctez această experiență printr-un articol, aici pe blogușorul meu secret, care probabil în curând nu va mai fi atât de secret, că deh, e cam greu sa ascunzi o lumină, nu?

Carevasazică, despre ce a fost vorba în acest workshop și cu ce m-am ales eu de pe urma lui?

Păi o fost vorba despre ”reîntregirea ființei”, adică cum să facem să fim mai prezenți în viața noastră, deci să trăim mai mult, să simțim mai mult și să vedem mai mult, mai tată, mai. No, și pe concret, ce-ați făcut voi acolo? Apăi, dragă cititorule, făcurăm niște meditații din astea d-ale lui Osho (tipul ăla cu barbă lungă, vorbă rară și ochi de copil), adică Dinamică, Nadabrahma, Meditația Râsului, hăhăhă, și apoi iar Dinamică. Și mai făcurăm niște călătorii d-astea științifico-fantastice, adică șamanice ca să zic așa, ca să găsim niscai leacuri pentru sufletul nostru, că maaare nevoie ieste. Și, pe lângă toate astea, ca la orice lucrare din asta de-a lui Osho, mai și dansarăm și chiar cântarăm, măi tată, mai. Uite cam așa: http://www.youtube.com/watch?v=TWcEPCGtj6w

Și ce-ai simțit, măi tinere, după atâta zbânțuială și antren?

Ei, dragă cititorule, stai să vezi.

În primul rând Meditația asta Dinamică a lui Osho mă cam răscoli oleacă. Grea meditație, să știi. Io am mai făcut-o așa în trecut, de vreo câteva sute de ori, dar acu tot grea fuse. Păi simțeam că îmi dau sufletul nu altceva, când trebuia să sărim așa ca o minge de cauciuc. Însă, am simțit de data asta ceva ce nu îmi aduc aminte să mai fi simțit până acum, la Dinamică: la respirație, am simțit că de asta depindea viața mea! Ca să mă exprim așa mai poetic, cu permisiunea dvs, îmi respiram viața. Foarte tare, o fost!

Și un alt moment memorabil, de ținut minte 1000 de vieți de acum încolo, o fost când am făcut Meditația Râsului Hahaha. Apăi, pupați-aș ochii aia ai tăi frumoși de om bun ce ești, râsei măi nene, cum n-am mai râs demult în viața asta. Râs cu lacrimi de simți că plesnești. :) Iar partea și mai frumoasă a venit după asta, la momentul de dans. Fiind întins la podea, cu burta pe sol, am așteptat să vad dacă simt să mă ridic. Și muzica aia divină, atât de frumoasă ce a fost, nu numai că m-a ridicat în picioare, ci pur și simplu m-a făcut să fiu recunoscător și bucuros că pot să simt așa ceva. Și pur și simplu nu am putut să-mi opresc lacrimile...Când mintea mea a revenit iar prin jur, a trebuit să recunoască: ”Am plâns de fericire!”. Da....Am fost și eu pentru câteva clipe în ”miezul vieții”. Amin!

Cam astea au fost momentele de vârf din acest workshop, ținut la marginea Bucureștiului, într-o casă construită în formă de piramidă (la acoperiș).

Au mai fost și clipe de luciditate și de conștientizări mai mici, să spunem, fie în timpul călătoriilor șamanice pe ritm de tobă (Alex Anton a fost ghidul nostru), fie în timpul activităților din afara spațiului de meditație (la masă și în interacțiunile cu cei din jur). Am observat de exemplu, mai clar, tendința mea de a fugi de oameni și de a mă retrage într-o carapace în care să nu simt mai nimic. Sau tendința de a-i judeca pe cei din jur, și de a da sentințe așa-zis corecte privind comportamentul lor.

Deci, una peste alta, am rămas cu amintirea unor momente de totalitate, și cu trăiri care la un moment dat se vor revărsa probabil și spre ceilalți, căci ceea primești cu inima deschisă nu poate rămâne să putrezească doar în tine.

Mulțumesc!

De mână cu prietenii mei…

Cum spuneam într-unul din posturile anterioare, m-am despărțit de curând de o fată, să îi spunem M. Și deși nu mă așteptam la acest lucru, am simțit o durere în asta, o durere care uneori era mai intensă alteori se atenua. Am întrebat această durere, care se manifesta ca un fel de arsură în stomac și în brațe, ce vrea să-mi spună de fapt. Și ea mi-a spus că mă simt abandonat, părăsit, și că am pierdut o ocazie de a iubi.

Adevărul este că în perioada asta am simțit mai mult ca oricând nevoia de a comunica cu oamenii, de a fi în legătură cu ei. Și pentru că de ceva timp am renunțat la vechiul meu loc de muncă, interacțiunile mele zilnice obișnuite s-au redus și ele. Și acest lucru se simte, mai ales când se întâmplă niște lucruri la nivel emoțional.

Din acest spațiu de abandon așadar, am conștientizat o nevoie de sprijin, de iubire, de ”sunt aici pentru tine”.

Și în meditația Kundalini de săptămâna trecută s-a întâmplat un lucru neașteptat și vindecător pentru mine. La etapa de dans, mi-au venit în minte momentele de la grupele de meditație când ne țineam de mâini și ne simțeam unii pe alții, și am cerut asta atunci. Și am văzut în interior două mâini, cum mă țin de mână, și o energie de grup care mă susținea și era alături de mine în acele momente. Energie care intra prin acele mâini și care s-a dus direct în inimă. Mi-au dat lacrimile și am început să plâng....cum nu am mai plâns de mult.

Așa că, ce pot să spun, decât ”Mulțumesc, dragii mei prieteni!”