A mai trecut un ceas, o zi, un weekend de meditație în stilul Osho...
De data asta a fost o grupă centrată pe metode sufite, adică zikr (”amintirea lui Dumnezeu”- rostirea unor mantre sau expresii ale unor adevăruri înalte), învârtiri ca titirezu, și exerciții de centrare în inimă și în ombilic.
Au fost 3 zile jumătate, plus o seară extra, împreună cu Devo Minas, un discipol Osho din Grecia, care a venit în România la invitația Centrului Osho Joy :)
Grupul participanților a fost mai redus ca alte dăți, adică în jur de 10 persoane. Partea bună în asta a fost că am avut mai mult spațiu de învârtit...
Carevasazică, am incantat La Ilaha Ilalah (Nu există alt zeu în afara lui Dumnezeu), Ishk Allah Mabood Alllah (Dumnezeu este iubirea, iubitul și iubita), ne-am învârtit ca niște copii mari, și am râs, da ce-am mai râs....
Pentru mine, experiența cea mai profunda a fost sămbătă seară, când după ce am incantat noi ce am incantat o mantra sufita, ne-am așezat pe spate și ne-am pus pe râs :))). Chestia a fost ca, aproape la fiecare incantare din asta, ne venea să râdem așa din când în când, pentru că apărea mintea care spunea ”Ce dracu' faci aici? Te-ai dat cu musulmanii? Nu ești sănătos la cap!” Iar după două zile jumătate de chestii din astea, râsul a venit așa ca o urmare firească...
Însă pentru mine, care mă pricep destul de bine să mă controlez și să-mi păstrez aerul de seriozitate, momentul ăsta a fost de-a dreptul senzațional....A fost o eliberare de energie incredibilă acolo! Imaginați-vă 5 sau 10 oameni care se prăpădesc de râs....:))) Eu chiar am simțit la un moment dat că o să crăp de la atâta energie.
Și senzația a fost că pentru câteva momente nu mai era acolo decât râsul...exact ca o cascadă care se revarsă cu putere...Da.
Iar Devo are o prezență foarte reconfortantă....cu un zâmbet până la urechi, de copil mare, și o privire caldă cu care nu te poți lupta...
Și totuși e ceva care nu mi-a plăcut la modul lui de a facilita meditațiile. Faptul că nu dădea suficientă atenție momentelor de liniște de după învârtit. Pentru mine e foarte important ca în aceste momente să nu aud nici musca în sală, pentru ca astfel să pot plonja nestingherit în acel spațiu de tăcere din interior. Ori, din păcate, la grupa noastră, această tăcere exterioară nu era respectată așa cum ar fi trebuit....
Un moment memorabil am mai avut la seara de luni, de după grupa propriu-zisă, când am făcut meditația inimii a lui Atisha, o tehnică în care îți imaginezi că preiei toată negativitatea din afară, și oferi toate binecuvântările posibile din inima ta, către lume și oameni.
M-am simțit atât de atins la un moment dat de suferința ființelor pe care le iubesc, încât am început să plâng...
Ce să mai spun, decât:
Namaste, dear Devo!
