A mai trecut un ceas, o zi, un weekend de meditație în stilul Osho...
De data asta a fost o grupă centrată pe metode sufite, adică zikr (”amintirea lui Dumnezeu”- rostirea unor mantre sau expresii ale unor adevăruri înalte), învârtiri ca titirezu, și exerciții de centrare în inimă și în ombilic.
Au fost 3 zile jumătate, plus o seară extra, împreună cu Devo Minas, un discipol Osho din Grecia, care a venit în România la invitația Centrului Osho Joy :)
Grupul participanților a fost mai redus ca alte dăți, adică în jur de 10 persoane. Partea bună în asta a fost că am avut mai mult spațiu de învârtit...
Carevasazică, am incantat La Ilaha Ilalah (Nu există alt zeu în afara lui Dumnezeu), Ishk Allah Mabood Alllah (Dumnezeu este iubirea, iubitul și iubita), ne-am învârtit ca niște copii mari, și am râs, da ce-am mai râs....
Pentru mine, experiența cea mai profunda a fost sămbătă seară, când după ce am incantat noi ce am incantat o mantra sufita, ne-am așezat pe spate și ne-am pus pe râs :))). Chestia a fost ca, aproape la fiecare incantare din asta, ne venea să râdem așa din când în când, pentru că apărea mintea care spunea ”Ce dracu' faci aici? Te-ai dat cu musulmanii? Nu ești sănătos la cap!” Iar după două zile jumătate de chestii din astea, râsul a venit așa ca o urmare firească...
Însă pentru mine, care mă pricep destul de bine să mă controlez și să-mi păstrez aerul de seriozitate, momentul ăsta a fost de-a dreptul senzațional....A fost o eliberare de energie incredibilă acolo! Imaginați-vă 5 sau 10 oameni care se prăpădesc de râs....:))) Eu chiar am simțit la un moment dat că o să crăp de la atâta energie.
Și senzația a fost că pentru câteva momente nu mai era acolo decât râsul...exact ca o cascadă care se revarsă cu putere...Da.
Iar Devo are o prezență foarte reconfortantă....cu un zâmbet până la urechi, de copil mare, și o privire caldă cu care nu te poți lupta...
Și totuși e ceva care nu mi-a plăcut la modul lui de a facilita meditațiile. Faptul că nu dădea suficientă atenție momentelor de liniște de după învârtit. Pentru mine e foarte important ca în aceste momente să nu aud nici musca în sală, pentru ca astfel să pot plonja nestingherit în acel spațiu de tăcere din interior. Ori, din păcate, la grupa noastră, această tăcere exterioară nu era respectată așa cum ar fi trebuit....
Un moment memorabil am mai avut la seara de luni, de după grupa propriu-zisă, când am făcut meditația inimii a lui Atisha, o tehnică în care îți imaginezi că preiei toată negativitatea din afară, și oferi toate binecuvântările posibile din inima ta, către lume și oameni.
M-am simțit atât de atins la un moment dat de suferința ființelor pe care le iubesc, încât am început să plâng...
Ce să mai spun, decât:
Namaste, dear Devo!
miercuri, 7 decembrie 2011
sâmbătă, 12 noiembrie 2011
Meditation Flash-Mob, 11.11.2011
Ieri seară am participat la un eveniment inedit, un Flash-Mob de Meditație, sau MedMob, adică un eveniment public de scurtă durată, cu un subiect anume, în cazul de față meditația. ”Flash”, pentru că e scurt, și ”Mob”, pentru că e o mobilizare a mai multor persoane.
Un exemplu de eveniment similar, este acest MedMob realizat în Londra, anul ăsta: http://www.youtube.com/watch?v=kdIYXrp9hRs
Evenimentul la care am fost eu, a avut loc în Piața Unirii din București, între 5-5.30 pm. Pagina de Facebook a evenimentului/mișcării, aici: http://www.facebook.com/pages/Med-Mob-Bucuresti-Romania/282832508417755
Deci, ideea era să mergem la locul stabilit și să stăm în tacere pentru 20 de minute, și apoi să ne reunim ca (in)cantam un sunet. Și asa a fost...
Hai sa vă povestesc în câteva cuvinte experiența mea.
Deci, m-am dus acolo, m-am așezat pe o banca, și la ora 5 am închis ochii...A fost destul de ciudata experiența. E foarte dificil să intri într-o stare de liniște, de martor, când trec oameni pe lângă tine, și unii comentează...iar jandarmii sunt acolo ca să păzească, ce? Asta chiar m-a surprins....oare chiar asa periculoasa e mișcarea asta, dne?
În fine, aveam sa aflu ulterior că își mai dăduseră unii întâlnire în același loc, respectiv versiunea romanească a lui ”Ocupați Wall Street-ul”. Dar, nu știu de ce, ei nu au mai venit, în schimb au venit jandarmii, ca să păzească 30 de oameni care meditează, adică, 30 de oameni care nu fac nimic. Hahaha.
Revenind....la partea de stat în tăcere...Au fost câteva momente în care m-am distanțat totuși de lumea exterioară, și a fost ciudat, pentru că ai o stare pe care o traiești de obicei în cu totul alt context, bunaoară la o sala de meditație, cu prietenii... Adică, e ca și cum ai vorbi în fata a 5000 de oameni și ai avea starea de relaxare pe care o ai când vorbești cu un prieten vechi. :)
O alta chestie interesantă a fost cu frigul. Ieri a fost frig bine, cred ca erau 1 sau 2 grade Celsius. Și totuși, corpul și mintea mea au suportat destul de ușor aspectul ăsta. De fapt, atunci când începeam să privesc spre afară, chiar dacă aveam ochii închiși, deveneam mai conștient de frig, și cumva mai îngrijorat, iar când priveam spre interior, frigul parcă dispărea și el...:)
După partea de stat în tăcere, fiecare singur, ca și cum nu cunostea pe nimeni, a urmat o adunare laolaltă, într-un cerculeț, pe iarba din Parcul Unirii, unde am (in)cantat sunetul AUM. A fost draguț, dar prea scurt, tăticu.
Iar când ne-am adunat pentru cântat, au apărut și niște reporteri de la B1, cu camerele pe noi, și care vroiau musai sa vorbim cu ei. Din păcate nu s-a băgat nici unul din noi în seama...Acum, sunt curios ce fel de știre vor face ei.
O chestie pe care am conștientizat-o cu ocazia asta, a fost că e foarte important atunci când ai astfel de ieșiri în public să existe o susținere între participanți. De aceea, pe viitor, eu aș sugera să fie cumva mai distincta mișcarea, de genul ne așezăm într-un perimetru stabilit, sau facem un cerc, sau nu știu...Adică, practic să punem acea energie într-un singur bol...
După eveniment, o parte din participanți am mers să bem un ceai și să povestim fiecare una, alta. Așa am aflat că doi tineri au venit tocmai din Constanța, doar pentru chestia asta. Frumoasă dedicarea, ce să zic. Deși, eu nu cred că aș fi făcut așa ceva...
Cam asta a fost, în mare....
Un exemplu de eveniment similar, este acest MedMob realizat în Londra, anul ăsta: http://www.youtube.com/watch?v=kdIYXrp9hRs
Evenimentul la care am fost eu, a avut loc în Piața Unirii din București, între 5-5.30 pm. Pagina de Facebook a evenimentului/mișcării, aici: http://www.facebook.com/pages/Med-Mob-Bucuresti-Romania/282832508417755
Deci, ideea era să mergem la locul stabilit și să stăm în tacere pentru 20 de minute, și apoi să ne reunim ca (in)cantam un sunet. Și asa a fost...
Hai sa vă povestesc în câteva cuvinte experiența mea.
Deci, m-am dus acolo, m-am așezat pe o banca, și la ora 5 am închis ochii...A fost destul de ciudata experiența. E foarte dificil să intri într-o stare de liniște, de martor, când trec oameni pe lângă tine, și unii comentează...iar jandarmii sunt acolo ca să păzească, ce? Asta chiar m-a surprins....oare chiar asa periculoasa e mișcarea asta, dne?
În fine, aveam sa aflu ulterior că își mai dăduseră unii întâlnire în același loc, respectiv versiunea romanească a lui ”Ocupați Wall Street-ul”. Dar, nu știu de ce, ei nu au mai venit, în schimb au venit jandarmii, ca să păzească 30 de oameni care meditează, adică, 30 de oameni care nu fac nimic. Hahaha.
Revenind....la partea de stat în tăcere...Au fost câteva momente în care m-am distanțat totuși de lumea exterioară, și a fost ciudat, pentru că ai o stare pe care o traiești de obicei în cu totul alt context, bunaoară la o sala de meditație, cu prietenii... Adică, e ca și cum ai vorbi în fata a 5000 de oameni și ai avea starea de relaxare pe care o ai când vorbești cu un prieten vechi. :)
O alta chestie interesantă a fost cu frigul. Ieri a fost frig bine, cred ca erau 1 sau 2 grade Celsius. Și totuși, corpul și mintea mea au suportat destul de ușor aspectul ăsta. De fapt, atunci când începeam să privesc spre afară, chiar dacă aveam ochii închiși, deveneam mai conștient de frig, și cumva mai îngrijorat, iar când priveam spre interior, frigul parcă dispărea și el...:)
După partea de stat în tăcere, fiecare singur, ca și cum nu cunostea pe nimeni, a urmat o adunare laolaltă, într-un cerculeț, pe iarba din Parcul Unirii, unde am (in)cantat sunetul AUM. A fost draguț, dar prea scurt, tăticu.
Iar când ne-am adunat pentru cântat, au apărut și niște reporteri de la B1, cu camerele pe noi, și care vroiau musai sa vorbim cu ei. Din păcate nu s-a băgat nici unul din noi în seama...Acum, sunt curios ce fel de știre vor face ei.
O chestie pe care am conștientizat-o cu ocazia asta, a fost că e foarte important atunci când ai astfel de ieșiri în public să existe o susținere între participanți. De aceea, pe viitor, eu aș sugera să fie cumva mai distincta mișcarea, de genul ne așezăm într-un perimetru stabilit, sau facem un cerc, sau nu știu...Adică, practic să punem acea energie într-un singur bol...
După eveniment, o parte din participanți am mers să bem un ceai și să povestim fiecare una, alta. Așa am aflat că doi tineri au venit tocmai din Constanța, doar pentru chestia asta. Frumoasă dedicarea, ce să zic. Deși, eu nu cred că aș fi făcut așa ceva...
Cam asta a fost, în mare....
marți, 8 februarie 2011
Impresii despre grupa cu Devapath, februarie 2011
Săptămana trecută am avut întalnire cu Anand Devapath, discipol şi terapeut Osho, care a venit în România pentru câteva zile la invitaţia Zorba Buddha, adică a lui Veet Cristian, românul nostru care se ocupă de organizat grupe de meditaţie Osho, printre altele...
Au fost 3 evenimente distincte, pe parcursul a 5 zile: o seară de respiraţie oceanică la Casa Satya, o seară pentru bărbaţi, în altă parte, nu spun unde, loc mişto de tot, şi un weekend (de vineri seară până duminică seară) centrat tot pe respiraţie oceanică.
Well, şi?
Cu ce să încep...hai cu prima seară, la Satya. Devapath s-a prezentat, a spus câte ceva despre viaţa lui, cum a ajuns la Osho, ce înseamnă numele lui de sannyas, de ce e important lucrul cu respiraţia...Privindu-l, mi-am dat seama la un moment dat că parcă aveam ochii lipiţi de el. Wow, ce ciudat. Eu de obicei sunt mai auditiv, nu ţin neapărat să privesc omul în ochi când îmi vorbeşte, mai ales că de multe ori oamenii nu spun nimic prin ei...
Dar, să revenim. Devapath vorbeşte mult tată. În comparaţie cu Bodhiray (deh, nu mă pot abţine să nu fac comparaţii...), el e ca o ţaţă, taca-taca-taca-taca. Însă, e foarte expresiv. Şi are mişcarea aia din sprâncene...mmmm. Vă zic mai încolo de unde a învăţat-o :). Cert e că...parcă te gâdilă undeva cu ea. :)
Da, deci Devapath e mai mult ca focul, sălbatic, viu, exploziv chiar, uneori. Bodhiray era mai mult ca apa, tăcută, adâncă, atât de adâncă încât poţi să te îneci în ea, şi totuşi limpede ca cristalul..
Miercuri a fost aşadar o seară de poveşti, de râsete, şi de respiraţie oceanică. Pentru mine nu a fost prea intens, dar am simţit că pot să absorb mai multă energie, faţă de altă dăţi.
Grupa de weekend a început oarecum timid, dar s-a încheiat în hohote de râs. A fost în fiecare zi câte o sesiune de respiraţie, ceea ce mi-a plăcut foarte mult, pentru că personal consider că lucrul cu respiraţia este esenţial în domeniul spiritual. Aşa cum spune şi Osho, la orice altceva se poate renunţa, dar la lucrul cu respiraţia nu.
Şi mi-a mai plăcut modul cursiv în care a condus grupa şi oamenii, Devapath. Pe asta nu ştiu de unde a învăţat-o :)), probabil de la Osho, cert e că lucrurile se legau între ele foarte bine, ceea ce e chiar ciudat. Pentru că totuşi e clar că nu erau exerciţii create ad-hoc, însă ele se integrau foarte bine în energia care exista la un moment dat în sală.
De exemplu, în prima seară dacă nu mă înşel, am făcut nişte exerciţii în care trebuia să respiri foarte profund, să conectezi cerul şi pământul, şi apoi ne-a spus să ne întindem pur şi simplu la sol şi să începem să respirăm uşor cu gura întredeschisă...Aşa de natural....
Sau, la altă sesiune, după ce ne-am întins la sol, ne-a zis să dăm din picioare şi din mâini ca şi cum am merge pe bicicletă. Din ce în ce mai repede, şi mai repede...şi mai repede! Şi apoi, continuaţi să respiraţi cu gura întredeschisă...
Dar, ce n-o să uit cu siguranţă e cum a condus ultima sesiune de respiraţie...Ţin minte că la un moment dat, în timpul sesiunii, spune: "Well, when your mother and father will ask you: 'What have you learned in this group?', you'll say, 'A, nothin' mamma, just laughter, just to enjoy myself'..'And what else have you learned in this group?' 'Oh, I don't even dare to say the word...I've learned to be sexy! I've learned to move my pelvis'..." Oioioi :)))))))
So, thank you Devapath! A big, big thank you!
PS. Era să uit. Mişcarea aia din sprâncene a "furat-o" de la Jack Nicholson. Pentru că îi place şi lui să fie aşa puţin rău câteodată....
Au fost 3 evenimente distincte, pe parcursul a 5 zile: o seară de respiraţie oceanică la Casa Satya, o seară pentru bărbaţi, în altă parte, nu spun unde, loc mişto de tot, şi un weekend (de vineri seară până duminică seară) centrat tot pe respiraţie oceanică.
Well, şi?
Cu ce să încep...hai cu prima seară, la Satya. Devapath s-a prezentat, a spus câte ceva despre viaţa lui, cum a ajuns la Osho, ce înseamnă numele lui de sannyas, de ce e important lucrul cu respiraţia...Privindu-l, mi-am dat seama la un moment dat că parcă aveam ochii lipiţi de el. Wow, ce ciudat. Eu de obicei sunt mai auditiv, nu ţin neapărat să privesc omul în ochi când îmi vorbeşte, mai ales că de multe ori oamenii nu spun nimic prin ei...
Dar, să revenim. Devapath vorbeşte mult tată. În comparaţie cu Bodhiray (deh, nu mă pot abţine să nu fac comparaţii...), el e ca o ţaţă, taca-taca-taca-taca. Însă, e foarte expresiv. Şi are mişcarea aia din sprâncene...mmmm. Vă zic mai încolo de unde a învăţat-o :). Cert e că...parcă te gâdilă undeva cu ea. :)
Da, deci Devapath e mai mult ca focul, sălbatic, viu, exploziv chiar, uneori. Bodhiray era mai mult ca apa, tăcută, adâncă, atât de adâncă încât poţi să te îneci în ea, şi totuşi limpede ca cristalul..
Miercuri a fost aşadar o seară de poveşti, de râsete, şi de respiraţie oceanică. Pentru mine nu a fost prea intens, dar am simţit că pot să absorb mai multă energie, faţă de altă dăţi.
Grupa de weekend a început oarecum timid, dar s-a încheiat în hohote de râs. A fost în fiecare zi câte o sesiune de respiraţie, ceea ce mi-a plăcut foarte mult, pentru că personal consider că lucrul cu respiraţia este esenţial în domeniul spiritual. Aşa cum spune şi Osho, la orice altceva se poate renunţa, dar la lucrul cu respiraţia nu.
Şi mi-a mai plăcut modul cursiv în care a condus grupa şi oamenii, Devapath. Pe asta nu ştiu de unde a învăţat-o :)), probabil de la Osho, cert e că lucrurile se legau între ele foarte bine, ceea ce e chiar ciudat. Pentru că totuşi e clar că nu erau exerciţii create ad-hoc, însă ele se integrau foarte bine în energia care exista la un moment dat în sală.
De exemplu, în prima seară dacă nu mă înşel, am făcut nişte exerciţii în care trebuia să respiri foarte profund, să conectezi cerul şi pământul, şi apoi ne-a spus să ne întindem pur şi simplu la sol şi să începem să respirăm uşor cu gura întredeschisă...Aşa de natural....
Sau, la altă sesiune, după ce ne-am întins la sol, ne-a zis să dăm din picioare şi din mâini ca şi cum am merge pe bicicletă. Din ce în ce mai repede, şi mai repede...şi mai repede! Şi apoi, continuaţi să respiraţi cu gura întredeschisă...
Dar, ce n-o să uit cu siguranţă e cum a condus ultima sesiune de respiraţie...Ţin minte că la un moment dat, în timpul sesiunii, spune: "Well, when your mother and father will ask you: 'What have you learned in this group?', you'll say, 'A, nothin' mamma, just laughter, just to enjoy myself'..'And what else have you learned in this group?' 'Oh, I don't even dare to say the word...I've learned to be sexy! I've learned to move my pelvis'..." Oioioi :)))))))
So, thank you Devapath! A big, big thank you!
PS. Era să uit. Mişcarea aia din sprâncene a "furat-o" de la Jack Nicholson. Pentru că îi place şi lui să fie aşa puţin rău câteodată....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)