Săptămana trecută am avut întalnire cu Anand Devapath, discipol şi terapeut Osho, care a venit în România pentru câteva zile la invitaţia Zorba Buddha, adică a lui Veet Cristian, românul nostru care se ocupă de organizat grupe de meditaţie Osho, printre altele...
Au fost 3 evenimente distincte, pe parcursul a 5 zile: o seară de respiraţie oceanică la Casa Satya, o seară pentru bărbaţi, în altă parte, nu spun unde, loc mişto de tot, şi un weekend (de vineri seară până duminică seară) centrat tot pe respiraţie oceanică.
Well, şi?
Cu ce să încep...hai cu prima seară, la Satya. Devapath s-a prezentat, a spus câte ceva despre viaţa lui, cum a ajuns la Osho, ce înseamnă numele lui de sannyas, de ce e important lucrul cu respiraţia...Privindu-l, mi-am dat seama la un moment dat că parcă aveam ochii lipiţi de el. Wow, ce ciudat. Eu de obicei sunt mai auditiv, nu ţin neapărat să privesc omul în ochi când îmi vorbeşte, mai ales că de multe ori oamenii nu spun nimic prin ei...
Dar, să revenim. Devapath vorbeşte mult tată. În comparaţie cu Bodhiray (deh, nu mă pot abţine să nu fac comparaţii...), el e ca o ţaţă, taca-taca-taca-taca. Însă, e foarte expresiv. Şi are mişcarea aia din sprâncene...mmmm. Vă zic mai încolo de unde a învăţat-o :). Cert e că...parcă te gâdilă undeva cu ea. :)
Da, deci Devapath e mai mult ca focul, sălbatic, viu, exploziv chiar, uneori. Bodhiray era mai mult ca apa, tăcută, adâncă, atât de adâncă încât poţi să te îneci în ea, şi totuşi limpede ca cristalul..
Miercuri a fost aşadar o seară de poveşti, de râsete, şi de respiraţie oceanică. Pentru mine nu a fost prea intens, dar am simţit că pot să absorb mai multă energie, faţă de altă dăţi.
Grupa de weekend a început oarecum timid, dar s-a încheiat în hohote de râs. A fost în fiecare zi câte o sesiune de respiraţie, ceea ce mi-a plăcut foarte mult, pentru că personal consider că lucrul cu respiraţia este esenţial în domeniul spiritual. Aşa cum spune şi Osho, la orice altceva se poate renunţa, dar la lucrul cu respiraţia nu.
Şi mi-a mai plăcut modul cursiv în care a condus grupa şi oamenii, Devapath. Pe asta nu ştiu de unde a învăţat-o :)), probabil de la Osho, cert e că lucrurile se legau între ele foarte bine, ceea ce e chiar ciudat. Pentru că totuşi e clar că nu erau exerciţii create ad-hoc, însă ele se integrau foarte bine în energia care exista la un moment dat în sală.
De exemplu, în prima seară dacă nu mă înşel, am făcut nişte exerciţii în care trebuia să respiri foarte profund, să conectezi cerul şi pământul, şi apoi ne-a spus să ne întindem pur şi simplu la sol şi să începem să respirăm uşor cu gura întredeschisă...Aşa de natural....
Sau, la altă sesiune, după ce ne-am întins la sol, ne-a zis să dăm din picioare şi din mâini ca şi cum am merge pe bicicletă. Din ce în ce mai repede, şi mai repede...şi mai repede! Şi apoi, continuaţi să respiraţi cu gura întredeschisă...
Dar, ce n-o să uit cu siguranţă e cum a condus ultima sesiune de respiraţie...Ţin minte că la un moment dat, în timpul sesiunii, spune: "Well, when your mother and father will ask you: 'What have you learned in this group?', you'll say, 'A, nothin' mamma, just laughter, just to enjoy myself'..'And what else have you learned in this group?' 'Oh, I don't even dare to say the word...I've learned to be sexy! I've learned to move my pelvis'..." Oioioi :)))))))
So, thank you Devapath! A big, big thank you!
PS. Era să uit. Mişcarea aia din sprâncene a "furat-o" de la Jack Nicholson. Pentru că îi place şi lui să fie aşa puţin rău câteodată....
