Prima revelatie a zilei de 4 aprilie 2013

Limitele intimității tale sunt limitele iertării tale.

Atât cât poți să ierți, atât de mult te poți apropia de cineva, inclusiv și mai ales de tine însuți. Acesta e un criteriu foarte bun pentru a vedea cât de mult se iubesc doi oameni și cât de profundă, de intimă este relația lor.

Mama mea îmi povestea aseară despre o colegă de-a ei care fumează fără ca soțul ei să știe, și fără ca ea să vrea să știe. Femeia are copil, e trecută de 40 de ani, am înțeles. Nu mi-a venit să cred, când am auzit.

Ce fel de relații sunt astea? Dacă soțul tău nu crezi ca te poate ierta, accepta, pentru faptul că fumezi, ce poate ierta atunci? Că ai uitat să iei ouă de la piață?

Dar pot să înțeleg teama. Teama de fapt este de adevăr. Ne temem de adevăr pentru că pe terenul adevărului cuvintele capătă putere, a spune e sinonim cu a acționa, ori noi ne temem să acționăm. De ce? Hmm...Poate pentru că asta ar însemna să intrăm pe un tărâm complet necunoscut, tărâmul libertății și al responsabilității ce vine cu ea, un tărâm în care lucrurile sunt așa cum sunt, tu ești așa cum ești, și tot ce poți să faci e să alegi și să suporți consecințele. Dacă trăiești pe deplin în acest tărâm, iertarea nu își mai are sensul. Fie că alegi binele sau răul, suporți consecințele, și nu poți fi iertat pentru că știai dinainte care vor fi acestea. În acest caz, acestea se plătesc.

Asta explică, într-un fel, de ce preferă cei mai mulți oameni să rămână copii, în sens psihologic și spiritual. De ce refuză asumarea responsabilității asupra propriei vieți și aleg un mod de viață care să îi ferească de a face alegeri ”periculoase”, lăsându-i astfel pe alții să aleagă în locul lor. Cât de trist! Cât de ușor ne dăm viața noastră, pentru că asta înseamnă de fapt, pe mâna altora, mirându-ne apoi cum de nu ne ies pasențele viselor noastre roz.

Soluția la această teamă de adevăr este, desigur curajul. Și, ghici de unde îți vine curajul?

O s-o iau așa mai pe ocolite. Curajul are de-a face cu un element pe care îl vedem și în natură, un element misterios care nu știe decât o singură direcție: în sus. Este elementul a cărui esență este generozitatea, dăruirea, și care atunci când apare în noaptea cea întunecată, ne dă speranțe și..curaj. Ați ghicit, e focul.

Focul, atunci când e suficient de puternic, ne dă încredere, entuziasm și efectiv puterea de a face lucruri.
Și ce înseamnă focul, în lumea interioară? Înseamnă iubire. Iubirea este cea ne dă curajul de a învinge teama, pentru că de fapt atunci când iubești începi să vezi. Inima se transformă în ochiul care vede ceea ce mintea nu poate vedea. Vede conexiuni, vede complementarități, vede sacrificii, vede foarte multe lucruri care îi dau puterea în cele din urmă să ierte și să-l îmbrățișeze pe cel care a suferit în noaptea ignoranței sale.

Amin!