Sunt două tipuri principale de căutatori în domeniul spiritualitătii. Un tip este al celor care se tem de oameni, de relaţii, şi de iubire in general. Aceştia aleg "calea meditaţiei", sau a inteligentei cum se mai spune. Al doilea tip este al celor care se tem de înşisi, de singurătate, de moarte, de vid. Aceştia aleg "calea iubirii", sau a inimii, a devoţiunii, cum mai este numită. Pentru unii e mai usor să muncească din greu, să calatorească solitari, să fie "independenti", să gandească, sa fie detaşati, samd....Pentru altii e mai uşor să se abandoneze, să se lase în "voia curentului", sau a Domnului, în limbaj crestin, să iubească, să fie cu ceilalţi, să danseze, să se implice, şamd...
Calea meditaţiei mai poate fi numită şi calea apei, pentru că apa este rece, este yin, merge spre interior, spre locurile goale, si este ca o oglinda. Calea iubirii mai poate fi numita si calea focului, pentru că focul este fierbinte, este yang, merge spre exterior, caută parca obiectele solide, să le dea lumina şi caldura sa.
Esenţa focului este generozitatea, iar esenţa apei este receptivitatea.
Ar mai fi o cateogorie, destul de rara însă, după părerea mea. A celor care urmeaza "calea de mijloc", sau calea echilibrului. Pentru ei atât inima, iubirea, cât şi mintea, inteligenţa sunt la fel de importante. Din aceasta egalitate de atitudine rezultă un anumit echilibru, sau neutralizare între cele două aspecte...Chestia e ca....da, deci echilibrul nu poate fi învatat nicicum (adica de cineva separat de tine). Toate lucrurile care au de-a face cu el (de ex: inotul, mersul pe bicicleta, urechea muzicală, etc...), odată ce le-ai aflat "secretul" nu le mai poti uita. Lucrul asta mi se pare cu adevarat extraordinar:))).
Atât pentru azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu