Pe 6 martie 2013 am
fost la o consultație la o Maestră de Reiki, Andreea Ionescu, pe numele ei. Puteți citi mai multe despre ea, pe blogul ei personal:
http://pisicka.wordpress.com/. Cum am ajuns acolo? Am fost la o seară de reiki cu ea și studenții ei, și
mi-a plăcut prezența ei. Apoi am făcut rost de numărul ei de la o prietenă.
Motivul de bază
pentru care m-am dus la ea a fost un episod mai sumbru din viața mea, de acum
câțiva ani, episod care a lăsat unele întrebări în mintea mea. Pe scurt, mi-au
venit ca din senin niște gânduri ucigașe, cărora efectiv nu am știut cum să le
fac față. Imaginați-vă că o voce pe care o auziți doar voi, vă spune ”Ia
cuțitul și ucide această ființă!” Am mai avut
Sau altădată, în
adolescență, când mă gândeam să mă sinucid. Era vorba cumva, tot de viața mea.
Însă episodul ăsta
de la 28 de ani a fost ceva nou, într-un fel, și m-a zguduit din temelii. Și
deși am trecut peste el fără să omor pe nimeni în final, am simțit cumva că a
rămas ceva neîncheiat acolo. O întrebare care mi-a rămas și după aceea a fost:
oare gândurile alea erau ale mele, sau a
fost vorba de vreo entitate demoniacă care m-a posedat pentru o vreme?
Cu întrebarea asta
în cap, vroiam să merg mai demult la un terapeut, să îi povestesc ce mi s-a
întâmplat, și să cer o a doua părere. Dar pentru că, fie nu am găsit omul
potrivit, fie mi se părea prea scump, fie..etc...momentul s-a decalat destul de
mult. Însă când am dat de ființa asta plină de căldură și de o maturitate mai
rar întâlnită, am zis că e momentul să fac pasul. În paranteză fie spus, ființa
pe care îmi venea s-o omor atunci era tot o femeie, așa că m-am dus la ea cu
gândul că va putea să înțeleagă probabil mai bine fenomenul.
Și am ajuns la
această dnă, care stă la dracu-n praznic, în Pipera, într-un cartier
rezidențial, foarte mișto dealtfel. Cred că am făcut vreo oră și ceva până
acolo, din care vreo 30 de minute de mers pe jos, pe șosea. Anyway, căsuța ei e
o splendoare, are tot felul de chestii esoterice prin cameră, plus o grădină
foarte frumoasă. Și, una peste alta, și o pisică albă, pe post de asistent.
Când am văzut pisica, și tot decorul, am început să mă simt ca Neo din Matrix,
care se duce la Oracol să afle ce știe deja...
Andreea mă întreabă
ce m-a adus acolo, și încep să îi povestesc despre ce e vorba. Mă uit la ea din
când în când, și o văd cum cască și i se umezesc ochii. Îmi explică vag, că
”face ceva”, nu știu ce, și apoi îmi spune sec: gândurile alea erau ale tale.
Mă întreabă dacă visez noaptea că mă lupt, iar eu îi spun că acum nu, dar în
trecut da. Și că mi se întâmplă destul de des să văd și să simt o sabie în mâna
dreaptă. Ea îmi spune apoi că mă vede exact așa, cu o sabie în mână, pe câmpul
de luptă. Ucigând nu unul, ci sute de oameni. Inima mea începe să se
topească...
Apoi zice că mă vede
cu glugă pe cap, ca un călugăr creștin, sau Zen, și că astea sunt cele două ipostaze
de bază care îi apar. O ascult și nu pot să spun, da sau nu, rațional vorbind.
Însă, din ceea ce știu despre mine, despre gândurile și sentimentele mele, da,
ceea ce spune femeia asta are sens. Înclinația de războinic am avut-o de mic,
de când stăteam la bunici și trăgeam cu praștia în păsărele, sau îmi făceam arc
să trag cu el. Sau, să mai spun de soldațeii cu care m-am jucat până prin clasa
a II-a sau a III-a, cred? Sau de cazematele de pământ pe care le construiam?
Ok, deci ai fost
samurai sau ce oi fi fost, în alte vieți, și apoi ai făcut penitența în
mănăstiri, creștine, budiste, tibetane, samd. What’s next?
Pentru că i-am zis
că tema întâlnirii este ”relația cu femeile”, îmi spune că am făcut în alte
vieți așa zisul jurământ de castitate, adică să renunți la relațiile sexuale cu
femeile, de dragul lui Dumnezeu. Îmi amintesc că mi-a mai spus cineva chestia
asta, acum 7-8 ani, cineva cu oarecari puteri extrasenzoriale. Nu pot să zic
nici da, nici nu, dar faptele vorbesc de
la sine. Relațiile mele cu fetele au început foarte târziu, după 20 de ani, și
am avut tot timpul o reținere de a face sex, pentru că simțeam că e un păcat,
dacă nu iubești persoana respectivă.
Mă întreabă dacă
vreau să desfacem acele jurăminte, și spun că da. Urma să trecem la asta puțin
mai târziu.
La un moment dat,
vine cu ansa (un instrument din radiestezie: http://www.radiestezie.com/index.html?d_ansa01_Ansa_din_argint_cu_raportor30473.htm ) și raportorul aferent, și îmi
măsoară câmpul energetic sau ceva. Îmi
spune că are 6 milioane de unități, ceea ce este mult peste nivelul unui om
obișnuit (care are în jur de 100-200). Ego-ul meu se simte flatat, și totuși nu
reușesc să traduc această informație. Andreea mă întreabă când am fost ultima
oară îndrăgostit și cât m-a ”ținut”. Îi spun, acum mulți ani, și m-a ținut cam
1 an și jumătate. Ea spune că la cei mai mulți oameni, durează doar câteva
luni. Așa să fie? Nu știu.
Apoi mă întreabă, ce
aș vrea să scrie pe placa mea funerară. Zic, nu știu. Dar pe cartea mea de
vizită, peste 10 ani? Zic, ”un om care a știut să se dăruiască”. Îmi răspunde că aceasta este o afirmație
puternică de Bodhisattva, și îmi povestește un episod din excursia ei în Nepal,
când călugării budiști făceau mâncare pentru vizitatori, ca un serviciu
dezinteresat pentru ceilalți. Reflectând
puțin după aceea la ce mi-a zis, mi-am dat seama că dincolo de momentele mele
de egoism, cele mai profunde sentimente de fraternitate și de conexiune ca de
la egal la egal, le-am simțit cu oamenii aflați în căutarea spirituală și care
luptă pentru ca adevărul să iasă la lumină, într-un fel sau altul. Nu cu
familia, nu cu oamenii de aceeași limba cu tine (deși sunt importante și ele),
sau alte categorii de oameni. Singura afiliere pe care o simt ca fiind cu
adevărat liberă și lipsită de constrângeri, de limite mentale, este această
afiliere spirituală.
După discuția asta,
simt că inima mi se deschide și privesc în ochii cei calzi ai acestei dne, care
se lasă văzută în profunzimile ei. Uneori mi se pare că nu are rost să mai
vorbim, am putea comunica mult mai ușor și mai profund doar din priviri...
Mă întreabă apoi:
”Mai ai întrebări?”. Zic, ”Nu”. Și trecem la partea practică, la desfăcut
legături, și eliberat blocaje...
Mă așez pe un soi de
fotoliu extensibil, cam ca la dentist, doar că mult mai confortabil. Îmi spune
să mă relaxez, mă relaxez, și îi simt palmele deasupra capului și apoi în zona
inimii. Îmi spune să zic mental că mă eliberez de legământul de castitate, o
fac, deși parcă fără prea multă convingere. Simt totuși să zic ceva de genul:
”vreau să trăiesc liber, fără limitări”. La un moment dat, încep să respir mai
profund, pe gură, și simt în corp niște furnicături de parcă m-ar fi băgat
cineva în priză. Ea mă întreabă ce văd, dar mi-e greu să prind imaginile care
îmi trec prin minte atunci. Sunt foarte ancorat în corp, în senzațiile lui. La
un moment dat, totul se domolește, și mă lasă câteva minute să îmi revin. Simt
că ceva s-a schimbat. A doua zi aveam să simt asta și mai acut. Dar despre
asta, în partea a doua a articolului.
Mai stăm câteva
momente, ea mă întreabă dacă am văzut Avatar, zic că nu, și apoi îmi dă DVDul
cu filmul. Accept invitația, căci sunt într-o stare de acceptare.
Înainte să plecam,
îmi mai spune câteva lucruri despre ce ar trebui să fac legat de relația cu
femeile și de partea profesională. Rețin faptul că ”ai foarte multe resurse,
stai pe mine de aur, trebuie doar să sapi puțin...”. Aprob interior și
exterior. Că trebuie să sap, clar.
Îi las donația mea
pentru timpul și energia pe care mi le-a oferit, și plecăm împreună spre
mașină, pentru că se oferă să mă ducă până la metrou.
Citiți partea a doua a articolului, aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu